"Dar ce texte ai în tine, Silvian!"

Adevărat. În mine sunt texte. Sunt cuvinte, „ă”-uri, „ș”-uri, virgule mai multe decât vezi prin jur, propoziții, fraze, paragrafe. Pe unele dintre ele le rostesc, încercând să am o dicție normală, o intonație relevantă și o articulare cât mai bună a ideii. În scris îmi iese (și) mai bine, de aici postura de writer pe care o adopt.

Îmi place să scriu și să vorbesc, deși nu vrute și nevrute. Când este nevoie, când e din pasiune sau când vreau să conving pe cineva de ceva, cuvintele încep să curgă, dau drumul la robinet. Nu sunt prolific, dar sunt călit și am detenta la mine. Și să nu mă pui dimineața – e perioada aceea din zi când citesc ce prind, ascult ce pot și mă mișc greu spre deloc.

Cum să nu am texte dacă la unsprezece ani poeziile mă scriau pe mine, iar nu eu pe ele? Catrene istorice, auzi! Despre Ștefan cel Mare și Mihai Viteazu scriam, deși personajele nu mă atrăgeau nici atunci așa cum nu mă atrag nici acum. Apropo de asta, nici serviciile de vidanjare nu mă atrăgeau, deși peste ani am scris și despre ele.

Din păcate, când mi se spune că am texte în mine nu se transferă și conotația pozitivă de mai sus. Din fericire, când faci o meserie din texte, să ai texte în interiorul tău este chiar recomandat și să îți și spună cineva asta e de-a dreptul reconfortant. La nivel personal, am păreri tari pe subiecte grele, dar când scriu pentru tine sunt cum vrei tu să fiu.

Texte în loc de organe – cuvântul „stomac” în loc de stomac, cuvântul „plămâni” în loc de plămâni, cuvântul „inimă” în loc de... Te-ai prins. Am texte în mine și mă bucur dând din cuvântul „coadă”...